Omul care i-a cunoscut pe Gheorghe Dincă și pe partenerul de afaceri al acestuia a venit șla ”Sinteza Zilei”, prezentată de Mihai Gâdea, și a făcut dezvăluiri. Martorul cheie, cum este numit, a fost în preajma celor doi timp de aproape un an.
Martorul a subliniat că, atunci când l-a cunoscut pe Dincă, acesta era mai tot timpul într-un anturaj, însă s-ar fi transformat apoi într-un lup singuratic. ”La timpul acela, lui Dincă îi plăcea să relaționeze cu prietenii, cu anumiți cunoscuți, poate de încredere și pe parcursul timpului cred că a devenit un lup singuratic”, a spus acesta.
„Aveam 26 de ani în perioada aceea. Dincă avea o preferință către minore, să fie cât mai copile, cu chipuri angelice”, mai spune martorul.
„La unele dintre mesele pe care le-am servit erau bucuroși că avuseseră parte de două fete. Erau bucuroși pentru că obținuseră ceva mai mult. Priveau toate aceste aspecte ca un trofeu”, a detaliat bărbatul.
Întrebat dacă îl vede pe Dincă și partenerul său de afaceri drept niște obsedați sexuali, martorul a punctat că mai degrabă voiau să își demonstreze unul altuia și puterea de influență, și puterea financiară.